Posted inActualitate

Minoră, evident, fără permis de conducere, prinsă la volan prin Vaslui

Minoră, evident, fără permis de conducere, prinsă la volan prin Vaslui

O adolescentă de 17 ani, din comuna Lipovăț, s-a ales cu dosar penal pentru infracțiuni la regimul rutier și riscă între 1-5 ani de închisoare după ce, în minivacanța de Ziua Internațională a Muncii –Paște, a fost prinsă la volan.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, pe 6 mai, în a doua zi de Paște, la ora 20.55, polițiștii Biroului Rutier și ai Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Paiu din Vaslui, au depistat și oprit pentru control un autoturismînmatriculat în județul Vaslui, condus de către o tânără de 17 de ani, din comuna Lipovăț, județul Vaslui.

„Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au stabilit că tânăra nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, eliberat de către autoritățile din România sau de către alt stat.Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a tinerei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «conducerea unui vehicul fără permis de conducere»”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.

 

Tot în minivacanța de Paște, polițiștii rutieri din județ au depistat și alți șoferi care conduceau încălcând Codul Rutier. Concret, în prima zi de Paște, un tânăr de 20 de ani, din Vaslui, a fost prins la volan cu o alcoolemie de 0.44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care s-a ales cu dosar penal pentru infracțiunea de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Tot în prima zi de Paște, un bărbat de 58 de ani, din Huși, a fost prins conducând cu o alcoolemie de 1.27 mg/l alcool pur în aerul expirat. Evident, și acesta este cercetat pentru „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”,

 » Citește mai mult…