Posted inActualitate

Cuplu agresat fizic de angajații primăriei din Murgeni (PSD): „Mi-a tras un pumn în ochi“

Soții au ajuns la spital în urma unui scandal în trafic. Ei îi acuză pe muncitorii primăriei din orașul vasluian Murgeni că i-au bătut crunt. Ei le ceruseră să îi lase să treacă prin zona unde efectuau lucrări la o conductă.

Cuplul căsătorit a trăit momente de groază luni, 4 martie 2024. Plecaseră cu mașina spre orașul vasluian Murgeni și s-au întâlnit pe drum, în localitatea componentă Schineni, cu doi muncitori ai Primăriei Murgeni. Aceștia reparau o conductă, blocaseră strada cu un buldoexcavator și, spun tinerii, nu i-ar fi lăsat să treacă.

Șoferul le-a cerut să elibereze strada și ar fi fost lovit, iar când soția sa a încercat să îl apere, ar fi avut parte de același tratament. Aceștia erau însoțiți și de mama tinerei, care a asistat la scena șocantă.

„Când am ajuns acolo, acei muncitori ne-au văzut, dar nu s-au dat din drum. Am mai așteptat pentru că am crezut că la un moment dat ne vor lăsa să trecem, dar nu s-a întâmplat asta. Ei și-au tot văzut de treabă, până în momentul când soțul meu s-a dat jos din mașină și le-a spus să ne lase să trecem, pentru că drumul era blocat de buldoexcavator. Ne-am dat noi mai în spate cu mașina, ca buldoexacavatorul să poată fi mutat într-o parte, iar muncitorul care a rămas la acel șanț săpat s-a supărat pe motiv că îi chemăm prea des să desfunde conductele de apă. Le-am zis că nu noi i-am chemat să repare acea defecțiune, moment în care muncitorul de pe buldoexcavator a blocat din nou drumul”, povestește Alina, tânăra din Maramureș.

Lucrurile au escaladat rapid și s-a ajuns la o bătaie în toată regula.

„A început o ceartă și mai puternică, în care soțul meu i-a întrebat de ce nu vor să se dea din drum, apoi am coborât și eu din mașină, cerându-le același lucru, să ne lase să trecem. Cel care lucra la șanț m-a făcut în toate felurile, chiar de față cu soțul meu care i-a cerut să vorbească mai frumos. Acela a fost momentul când muncitorul care se afla în șanț a sărit la bătaie la soțul meu. În momentul acela a coborât și mama din mașină, eu trăgeam de acel muncitor să nu-mi mai lovească soțul, apoi a venit și al doilea muncitor, de pe buldoexcavator”, spune femeia.

Lovită cu pumnii și picioarele

La scurt timp, și tânăra s-a trezit agresată și a fost la un pas să fie rănită grav, după ce un muncitor ar fi sărit să o lovească cu o lopată.

„Când am văzut că se amplifică bătaia, m-am dus la mașină să iau telefonul din geantă, pentru a filma. În timp ce fugeam către mașină, cel care a sărit primul la bătaie a venit pe la spate și mi-a tras un pumn în ochi, apoi m-a trântit jos și m-a lovit cu pumnii și picioarele. Apoi s-a dus să-și ia lopata, să mă lovească cu ea în cap. Noroc cu mama, care l-a văzut și a reușit să îl împingă. Cei doi muncitori s-au năpustit apoi asupra soțului, pe care l-au lovit cu lopata. Țipau că ne omoară acolo. În timp ce acei doi muncitori îl loveau pe soțul meu, eu m-am dus din nou la mașină și am luat un deodorant din geantă, în ideea să-i sperii”, susține Alina.

Soții au ajuns la spital după cele întâmplate și vor să îi acționeze în judecată pe agresori.

„Am reușit să sun la Poliție, iar la scurt timp a ajuns și o salvare. Amândoi, atât eu, cât și soțul, am fost transportați la spitalul din Bârlad. Ne vom duce la Medicina Legală pentru a obține un certificat medico-legal, urmând ca apoi să ne căutăm dreptatea. Nu am crezut că în anul 2024, într-o țară membră a Uniunii Europene, se poate întâmpla așa ceva. O femeie să fie bătută cu pumnii de angajații primăriei. Am contactat deja o avocată, vom vedea care sunt pașii următori”, încheie Alina, victima celor doi angajați ai Primăriei Murgenipotrivit Vremea Nouă.

Anchetă penală în acest caz

Polițiștii din Vaslui au deschis dosar penal în acest caz pentru loviri sau alte violențe.

„La data de 4 martie 2024, ora 9.38, Poliția orașului Murgeni a fost sesizată, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că două persoane ar fi fost agresate pe o stradă din satul Schineni, orașul Murgeni, județul Vaslui. Victimele, un bărbat de 39 ani și o femeie de 35 de ani, din județul Maramureș, au fost transportați la Spitalul municipal de Urgență Bârlad, pentru evaluarea stării de sănătate. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea, cu exactitate, a împrejurărilor în care s-a produs fapta sesizată și dispunerea măsurilor legale”, au precizat reprezentanții IPJ Vaslui.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *