Posted inActualitate

Tinerii social-democrați vasluieni se pregătesc pentru anul electoral 2024

Tinerii social-democrați vasluieni se pregătesc pentru anul electoral 2024

Pentru prima dată în mult timp, în anul 2024 vor fi organizate toate cele patru tipuri de alegeri: locale, parlamentare, prezidențiale și europarlamentare. Fiind vorba despre un an cu o miză foarte importantă pentru principalele formațiuni politice de pe scena politică românească, tinerii social-democrați vasluieni au început să se pregătească încă de pe acum pentru campaniile electorale ce vor urma.

În acest sens, chiar astăzi, 20 ianuarie, a avut loc o primă ședință a Biroului Județean al Organizației de Tineret a PSD Vaslui din acest an, printre invitații prezenți numărându-se și deputatul Eduard-Andrei Popica.

Alături de tinerii social-democrați, colegii parlamentari și secretarul executiv al Organizației Județene a PSD Vaslui, am purtat o serie de discuții despre anul electoral 2024 și despre campaniile electorale ale celor patru rânduri de alegeri. Pregătiți pentru bătălia electorală și cu forțe proaspete, bazându-se pe valorile social-democrației, echipa TSD Vaslui s-a arătat încrezatoare în forțele proprii și sigură pe ea că anul acesta PSD va fi echipa câștigătoare„, a transmis deputatul Popica după ședință.

Parlamentarul a participat la ședința Biroului Județean al Organizației de Tineret a PSD Vaslui la invitația lui Vlad Ghețu, președintele social-democraților vasluieni.

 » Citește mai mult…