Posted inActualitate

Prefectul judetului, la Spitalul din Murgeni! (FOTO) – Vremea noua

Prefectul judetului, la Spitalul din Murgeni! (FOTO) – Vremea noua

– Advertisement –

CONTROALE … Prefectul Daniel Onofrei s-a întâlnit cu noua conducere a Spitalului Murgeni si cu reprezentantii Directiei de Sãnãtate Publicã Vaslui, pentru a afla care sunt problemele cu care se confruntã aceastã unitate medicalã. Dar, conform celor spuse de salariatii din spital, „verificarea” prefectului a durat circa 15-20 de minute, iar noul director al institutiei sanitare din Murgeni, Dan Iordan, a fãcut în cele din urmã fatã cu brio întrebãrilor puse de prefectul Daniel Onofrei. Acesta l-a cam certat pe noul director de spital pentru moartea celor trei pacienti din Spitalul Murgeni, anul trecut de Crãciun. „În calitate de prefect, voi continua sã monitorizez îndeaproape evolutia situatiei si sã sustin initiativele care vizeazã îmbunãtãtirea sistemului medical din judet”, a precizat prefectul Daniel Onofrei.

De altfel, infectiile intraspitalicesti au constituit un subiect de interes major în cadrul discutiilor. La întâlnirea de la Spitalul Murgeni, în afarã de prefect a mai fost si Mihaela Vlada, directorul Directiei de Sãnãtate Publicã Vaslui, precum si alte cadre medicale din spital. Dupã cum au spus unele cadrele medicale, prefectul a început sã acuze conducerea spitalului cã nu si-a fãcut treaba, cã nu a fost anuntat la timp atunci, în special fiind acuzat noul director, Dan Iordan, care nici nu era angajatul spitalului în perioada când a avut loc tragedia, cu moartea celor trei pacienti si îmbolnãvirea a circa 29 de alti pacienti. Desi s-a fâstâcit putin, noul director al spitalului Murgeni i-a explicat cã el a venit dupã cazul respectiv si nu este vinovat.

„A fost prima vizitã a domnului prefect Daniel Onofrei, de când sunt eu directorul spitalului si a dorit sã stie despre tragedia de la Crãciun, cu cei trei decedati. Acesta a fost subiectul principal. M-a întrebat mai mult despre tot ce s-a întâmplat atunci,

 » Citește mai mult…